SE VINDE (500E)

Conspecte.roConspecte

"O alergare de cai" de Costache Negruzi Limba si Literatura Romana

CURSUniversitateLiceul S. HaretProfesorRotaru Angela

preview iconExtras din document

Tot oraşul Chişinăului se adunase ca să privească alergarea de cai, ce se prelungise păn-în luna lui septemvrie cu aşteptarea d. conte Voronţov, guvernatorul general a Nuorusiei şi a Besarabiei; dar trecerea lordului Durham, ambasadorul Marei Britanii lângă curtea Petersburgului, pe la Odesa, împiedecându-l, alergarea rămase a se face numai în fiinţa d. guvernator civil, generalul Fedorov. Locul alergării este zece minute afară de oraş, unde este gătită o galerie de scânduri în felul chinezesc, pentru privitorii nobili. Prostimea sau, în limba aristocratică, canalia, şede împrăştiată pe câmp, sau înşirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijănită de jandarmii poliţiei! Piaţa se întinde ovală pe un neted şes, într-o cercoferinţă de trei verste, însemnată cu stâlpuşori de lemn de 3-4 stânjini departe unul de altul, iar dinainte galeriii este bariera de unde pleacă alergătorii, carii, într-o fugă, sunt datori a face giurul pieţii de patru ori, adecă o cale de douăsprezece verste (ca jumătate poştă); şi doi, care întrec pe ceilalţi, ajungând mai nainte ţinta, priimesc, cel întăi un vas de argint preţuit 1500 ruble asignaţii; cel al doile, 500 ruble, care bani îi dă vistieria împărătească. ...

  • flag rom iconLimba
  • Romana
  • file doc iconFormat
  • doc
  • file weight iconMarimea
  • 134 Kb
  • upload iconAdaugat
  • 27.Dec.08
  • user iconAutor
  • kaniuta
  • download iconDescarcari
  • 6
Download
alert iconRaporteaza o eroare
1 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: "O alergare de cai" de Costache Negruzi Obiect: Limba si Literatura Romana

Contacte

mail iconconspecte@gmail.comskype logoconspectemail boxScrie mesaj administratiei
Copyright 2018 Conspecte.ro